Unde o sa fiu peste 10 ani? Cate lucruri o sa pot sa spun cu mandrie ca am realizat? Paranoia asta ma macina cam mult in ultimu timp. Am 22 de ani, si nu pot sa spun cu siguranta ce vreau sa fiu “cand o sa fiu mare”. Treaba asta se accentueaza si mai tare, in momentul in care vad ca alte persoane stiu clar ce vor de la viata. Azi, parca s-au inteles sa imi aminteasca punctele slabe toti. O sa explic de ce.
Suntem 4 gagici cu posturi idenctice in firma la care muncesc acum. Diferenta dintre noi e ca ele vad job-ul asta ca ceva tranzitoriu. Azi de dimineata, la prima ora am primit un telefon de la una din ele. Se simtea pe voce ca nu isi incape in piele de fericire. Incepe sa imi explice cu viteza luminii, ca ieri a avut un interviu care a mers foarte bine, asa ca maine o sa fie ultima ei zi aici. A luptat foarte mult pentru postul respectiv. E graphic designer, a profesat multi ani in tara ei natala (Argentina), dar nu reusea sa isi gaseasca un post decent aici, in Madrid. Asa ca incepand de maine, o sa inceapa sa isi realizeze visul.
Gagica numaru 2, care e foarte ocupata in momentele astea cu facebook-ul 
, pleaca la sfarsitul lunii. Vrea sa sa mute in sudul tarii, sa inceapa o facultate , citez ”pana mai e timp” (are 30 de ani si nu pricepe ca timp este intotdeauna), sa termine facultatea si sa se apuce de ingrijit batranei. Asta e visul ei si… in maxim 4 ani o sa il realizeze si ea.
Gagica numaru 3, e actrita. A acceptat job-ul pe care il avem acum, ca sa se poate intretine. Alearga de la munca direct la casting-uri si sunt sigura ca, in timp, o sa reuseasca ceva, isi doreste prea mult asta, si ar fi incorect sa nu fie asa.
Gagica numaru 4 (subsemnata), nu stie ce vrea…nu lupta pt nimic in special si nu are o imagine in capusor de unde ar vrea sa ajunga cu timpul. Nu e capabila sa spuna un lucru pe care stie sa il faca perfect si incepe sa isi faca griji serioase din cauza asta………….
